Istoric Işalniţa

Numele aşezării a fost la început „Şalniţa”.  Aşa cum reiese dintr-un hrisov emis în Bucureşti la data de 8 mai 1577, în timpul domniei lui Mihai Turcitu şi scris de logofătul Bunea, acest sat, împreună cu alte aşezări, a fost dat în stăpânire de domnitor , pentru merite deosebite, boierului Radu Craiovescu. În secolul al XV -lea, obştea sătească este descrisă amănunţit ca stăpânire în „devălmăşie” a unei moşii a boierilor Craio-vescu în perimetrul „Ocolul” cu satele Bucovăţ, Breasta, Craioviţa, Şalniţa şi Făcăi.

Etimologie

Cercetările istoricilor şi filologilor au determinat că numele de Işalniţa s-a obţinut prin alternanţa fonetică de la Ieşelniţa, o localitate de lângă Orşova, situată pe malul Dunării, ai cărei locuitori în majoritatea lor se ocupau cu păstoritul.  Aceşti păstori au plecat cu turmele la păşu-nat şi s-au oprit mult timp pe aceste locuri, dând noii aşezări numele comunei lor.

După alţi cercetători, cuvântul Eşelniţa, apoi Işalniţa, este de origine turcească, Işal însemnând frumuseţe, iar Netam-deal. Tradus, înseamnă Dealul frumuseţii. O altă variantă care circulă şi astăzi ne arată că pe timpul când turcii stăpâneau Ţara Românească, în Işalniţa se găsea un mare han. Văzând cât de frumoasă era hangiţa al cărei nume era Niţa, beiul împreună cu ceilalţi turci foloseau faţă de localnici cuvântul Işalniţa, adică frumoasa Niţa.

Acest cuvânt le-a plăcut locuitorilor satului şi l-au împrumutat dând numele localităţii de Işalniţa. Prima aşezare a satului nu a fost pe locul actual, ci pe dealul numit Folea, acoperit de o pădure deasă pe o suprafaţă de 100 de hectare.

Era o aşezare din bordeie, bine ascunsă în pădure şi departe de drum de frica năvălitorilor . Aceasta era alcătuită din două sate: Işalniţa şi Folea, de unde s-a tras şi numele de Foleanu, nume care este păstrat şi astăzi de patru familii. Satul Folea avea multe uliţe cu nume date după ocupaţia locuitorilor, după meserii şi după unele apucături. Prin pădurea Folea au haiducit Mărunţelu şi Bujor , care de multe ori, când erau urmăriţi de potera boie-rească, se ascundeau în pivniţa lui Ion Chiţu. În timpul stăpânirii turceşti, locuitorii îşi găseau refugiul în aceas-tă pădure unde îşi făcuseră gropi arse pentru păstrarea hranei şi a apei pe un timp mai îndelungat.  Tratatul de la  Adrianopol, încheiat în 1929, a înlăturat monopolul turcesc asupra ţării şi a dus la defrişarea pădurilor pentru a mări suprafaţa de pământ agricol.

Ocupaţii

Deşi buni şi harnici gospodari în vremurile de asuprire, sătenii erau foarte săraci, de aceea au încercat diferite meserii. La început s-au ocupat cu păstoritul, apoi, folosind experienţa străbunilor şi câteva învăţăminte de la italieni, işalniţenii au trecut la agricultură. Fiind aproape de oraş, unii localnici au fost şi chirigii (cei ce-şi câştigau pâinea cu căruţa şi perechea de cai). După Revoluţia din 1848, se produce un exod al bulgarilor şi sârbilor către Ţara Românească şi multe familii cu numele de Ţenovici şi  Telbizof s-au stabilit şi în Işalniţa, aducând cu ei meşteşugul legumiculturii şi floriculturii. Acest meşteşug a plăcut localnicilor şi au început şi ei să cultive legume şi zarzavaturi pe marginea râurilor Amaradia şi Jiu. În vreme de sece-tă, terenurile cultivate erau udate cu roata folosită de bulgari şi împrumutată de localnici.  Această nouă ocupaţie a asigurat locuitorilor comunei o oarecare independenţă şi bunăstare în raport cu standardul de viaţă al ţărănimii noastre din acea vreame. În decursul timpului, ca şi azi, toţi oamenii s-au axat pe legumicultură, urmând ca produsele de cea mai bună calitate să alimenteze multe pieţe ale oraşelor din ţară.  Această îndeletnicire a adus şi aduce şi astăzi oamenilor un trai bun şi îmbelşugat, mari venituri băneşti şi o transformare a condiţiilor de viaţă foarte bune. Casele, care în trecut erau bordeie, apoi din lemn cu una-două camere, au fost înlocuite cu cele construite din cărămidă şi prevăzute cu cinci până la opt camere.

Economia comunei

În anul 1828, 235 de familii aveau 417 boi, 218 vaci, 33 cai, 380 oi, 56 capre şi 18,5 pogoane vie, 4 bivoli, 9 stupi şi 450 de pruni. În 1912, în sat era o bancă populară „Belşugul”, o obşte de arendare, o cooperativă de lăptărie, o moară pe benzină, o moară cu aburi, o fermă, o pepinieră, o grădină de zarzavat, o gară „Işalniţa”.

Personalităţi din comună

-Constantin Fota – 1935, fost ministru de comerţ exterior şi turism internaţional 1990-1993, prof. univ . dr . la Universitatea din Craiova şi om politic;

-Gheorghe Gavrilă – 1946, prof. univ . dr . ing.  Academia Militară  Tehnică Bucureşti.

(Fragment din Monografia comunei Işalniţa – de preot Iconom Stavrofor Petre Turcu)