ANUNTURI DIVERSE

Istoric Isalnita

Numele aşezării a fost la început „Şalniţa”.  Aşa cum reiese dintr-un hrisov emis în Bucureşti la data de 8 mai 1577, în timpul domniei lui Mihai Turcitu şi scris de logofătul Bunea, acest sat, împreună cu alte aşezări, a fost dat în stăpânire de domnitor , pentru merite deosebite, boierului Radu Craiovescu. În secolul al XV -lea, obştea sătească este descrisă amănunţit ca stăpânire în „devălmăşie” a unei moşii a boierilor Craio-vescu în perimetrul „Ocolul” cu satele Bucovăţ, Breasta, Craioviţa, Şalniţa şi Făcăi.

Etimologie

Cercetările istoricilor şi filologilor au determinat că numele de Işalniţa s-a obţinut prin alternanţa fonetică de la Ieşelniţa, o localitate de lângă Orşova, situată pe malul Dunării, ai cărei locuitori în majoritatea lor se ocupau cu păstoritul.  Aceşti păstori au plecat cu turmele la păşu-nat şi s-au oprit mult timp pe aceste locuri, dând noii aşezări numele comunei lor.

După alţi cercetători, cuvântul Eşelniţa, apoi Işalniţa, este de origine turcească, Işal însemnând frumuseţe, iar Netam-deal. Tradus, înseamnă Dealul frumuseţii. O altă variantă care circulă şi astăzi ne arată că pe timpul când turcii stăpâneau Ţara Românească, în Işalniţa se găsea un mare han. Văzând cât de frumoasă era hangiţa al cărei nume era Niţa, beiul împreună cu ceilalţi turci foloseau faţă de localnici cuvântul Işalniţa, adică frumoasa Niţa.

Acest cuvânt le-a plăcut locuitorilor satului şi l-au împrumutat dând numele localităţii de Işalniţa. Prima aşezare a satului nu a fost pe locul actual, ci pe dealul numit Folea, acoperit de o pădure deasă pe o suprafaţă de 100 de hectare.

Era o aşezare din bordeie, bine ascunsă în pădure şi departe de drum de frica năvălitorilor . Aceasta era alcătuită din două sate: Işalniţa şi Folea, de unde s-a tras şi numele de Foleanu, nume care este păstrat şi astăzi de patru familii. Satul Folea avea multe uliţe cu nume date după ocupaţia locuitorilor, după meserii şi după unele apucături. Prin pădurea Folea au haiducit Mărunţelu şi Bujor , care de multe ori, când erau urmăriţi de potera boie-rească, se ascundeau în pivniţa lui Ion Chiţu. În timpul stăpânirii turceşti, locuitorii îşi găseau refugiul în aceas-tă pădure unde îşi făcuseră gropi arse pentru păstrarea hranei şi a apei pe un timp mai îndelungat.  Tratatul de la  Adrianopol, încheiat în 1929, a înlăturat monopolul turcesc asupra ţării şi a dus la defrişarea pădurilor pentru a mări suprafaţa de pământ agricol.

Mai multe detalii…

Monografia

Prezentare

Comunicate

Ultimele imagini

Skip to content